Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Proiectul de buget pe 2016, pe site-ul Ministerului de Finante

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 4 decembrie 2015, 18:29

                          Proiectul de buget pe 2016 va fi făcut public pe site-ul Ministerului de Finanțe cel târziu mâine dimineaţă. Documentul va cuprinde majorarea pensiilor cu 5 procente şi creşterile de salariale din sectorul public decise de Parlament şi Guvernul Ponta, a anunţat ministrul Finanţelor, Anca Dragu. De asemenea, sunt prevăzute mai multe chetuieli pentru investiţii, pentru sănătate şi educaţie. În ceea ce priveşte majorarea salariului minim la 1.200 de lei în 2016, promisă de guvernarea anterioară, încă nu a fost luată o decizie.
Între timp, preşedintele Klaus Iohannis, a discutat la Palatul Cotroceni, cu Directorul Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional, Poul Mathias Thomsen despre perspectivele pozitive ale economiei României, dar şi despre unele evoluţii de la nivel european. Potrivit Administratiei Prezidentiale, în cadrul întrevederii a fost evidenţiată si necesitatea continuării reformelor economice, în special în privinţa guvernanţei corporatiste şi a calităţii actului administrativ. Danezul Poul Thomsen a fost negociatorul-şef al FMI în relaţia cu România în perioada 1996 – 1998.

Alegeri prezidențiale 2024: s-a încheiat centralizarea proceselor verbale
National luni, 25 noiembrie 2024, 16:15

Alegeri prezidențiale 2024: s-a încheiat centralizarea proceselor verbale

S-a încheiat centralizarea proceselor...

Alegeri prezidențiale 2024: s-a încheiat centralizarea proceselor verbale
Surse: Liderul PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea partidului
National luni, 25 noiembrie 2024, 16:05

Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD

Marcel Ciolacu a demisionat din funcția de președinte al...

Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al PSD
A fost finalizată centralizarea proceselor verbale din diaspora
National luni, 25 noiembrie 2024, 15:16

A fost finalizată centralizarea proceselor verbale din diaspora

Au fost numărate toate voturile din...

A fost finalizată centralizarea proceselor verbale din diaspora
Gică Popescu a dat startul campaniei „Școlile Generației de Aur”
National luni, 25 noiembrie 2024, 13:56

Gică Popescu a dat startul campaniei „Școlile Generației de Aur”

Startul campaniei „Școlile Generației de Aur” a fost dat la...

Gică Popescu a dat startul campaniei „Școlile Generației de Aur”
National luni, 25 noiembrie 2024, 12:24

Prezidențiale 2024/ Finala se va juca între Călin Georgescu și Elena Lasconi

Mai sunt doar două procente de numărat din totalul voturilor...

Prezidențiale 2024/ Finala se va juca între Călin Georgescu și Elena Lasconi
National luni, 25 noiembrie 2024, 12:15

Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD – susțin surse G4media

După pierderea în fața Elenei Lasconi, liderul PSD își recunoaște...

Marcel Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD – susțin surse G4media
National luni, 25 noiembrie 2024, 11:41

Elena Lasconi: ”Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre”

"Tuturor celor care mi-aţi acordat votul, vă mulţumesc pentru mobilizare şi...

Elena Lasconi: ”Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre”
National luni, 25 noiembrie 2024, 10:28

Presa internațională, după rezultatele alegerilor prezidențiale: Șoc în România!

BBC scrie despre Călin Georgescu: ”Un candidat de extremă dreapta, pro-rus, a preluat un avans surprinzător, în primul tur al alegerilor...

Presa internațională, după rezultatele alegerilor prezidențiale: Șoc în România!