Transfăgărășanul, traversat în premieră cu un autobuz electric
Publicat de Cosmin Meca, 6 decembrie 2015, 10:47
Primul autobuz electric testat timp de aproape o lună pe un traseu al Regiei Autonome de Transport București, cel al liniei 104, a reușit să traverseze Transfăgărășanul cu o singură încărcare a bateriei, informeaza Agerpres.
Autobuzul SOR a ajuns la Cabana Bâlea Lac cu peste 20% din baterie, iar pentru coborâre a încărcat bateriile la peste 60% pentru a ajunge la Sibiu. La oprirea pentru încărcare mai avea aproape 30% din acumulator disponibil.
Traseul a fost unul destul de dificil, în condițiile în care printre obstacolele din trafic s-au aflat vehicule care transportau lemn, dar și nerăbdarea altor șoferi care nu respectau vitezele legale.
După traversarea Transfăgărășanului, autobuzul a continuat programul de teste în Timișoara, Arad, Lugoj, Oradea și alte câteva orașe din zona de nord-vest a țării.