Cutremur de 7,2 pe scara Richter in urma cu cateva ore!
Publicat de Cosmin Meca, 7 decembrie 2015, 14:48
Un cutremur cu magnitudine de 7,2 pe Richter s-a produs în urmă cu aproximativ o oră în Tadjikistan, la circa 300 de kilometri distanţă de Capitala Duşanbe. Seismul a fost resimţit timp de mai bine de 40 de secunde, iar mai multe persoane au ieşit în stradă, transmite agenţia RIA Novosti. Primele comentarii de pe pagina de internet a Centrului Seismologic Europeano-Mediteranean indică faptul că seismul s-a resimţit şi în ţările vecine – din Kârgâstan o postare vorbeşte despre faptul că pământul s-a cutremurat – nu foarte puternic, dar cu mişcări ample, iar conform unor fotografii publicate pe acelaşi site s-ar fi resimţit şi în Pakistan, la Islamabad. Deocamdată nu se ştie dacă s-au produs pagube.