Eveniment caritabil la Filarmonica „Oltenia” din Craiova
Publicat de Davian Vlad, 22 decembrie 2015, 17:13
LIONS CLUB CRAIOVA organizează ediţia a II-a a Concertului Caritabil de Crăciun, pe 23 decembrie 2015, de la ora 18. 00, la Filarmonica „Oltenia” din Craiova. Cu această ocazie va fi înmânat Premiul LIONS pentru un elev olimpic şi Premiul „Afişe pentru Pace” (Proiect LIONS International). Concertul va fi susţinut de pianistul Mihai Diaconescu, care va interpreta Ceaikovschi, Beethoven, Musorgski. Concertul este o continuare a programului LIONS „Ochi sănătoşi, copii voioşi”. Prin programul de screening oftalmologic început anul trecut au beneficiat de consultații medicale de specialitate 460 de copii în cadrul a cinci screeninguri în Craiova, Ungureni, Siliștea Crucii și două în Comuna Leu. Invitaţiile pot fi obţinute de la Filarmonica Oltenia şi de la membrii LIONS, iar donaţiile se pot face în urnele amenajate de organizatorii concertului.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.