Politia de frontiera recomanda folosirea tuturor punctelor de trecere a granitelor
Publicat de Cosmin Meca, 23 decembrie 2015, 14:36
Poliţia de frontieră recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere a frontierei în zona de vest a României pentru a evita aglomeraţia din ultimele zile. Controlul documentelor durează mai mult după ce s-au reintrodus reguli mai stricte de verificare la frontierele Spaţiului Schengen. În judeţul Arad sunt patru puncte de trecere: la Nădlac pe DN7, la Nădlac pe autostradă, la Turnu şi Vărşand. În judeţul Timiş se poate trece vama pe la Cenad, iar în judeţul Bihor pe la Salonta, Borş, Valea lui Mihai şi Săcuieni. Orice probleme legate de trecerea frontierei pot fi semnalate la numărul de telefon 021.9590.