Recomandari pentru soferi pe vremea rea
Publicat de Cosmin Meca, 1 ianuarie 2016, 19:34
Poliţia le recomandă şoferilor să îşi echipeze autoturismele cu anvelope de iarnă, dacă circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă. Autovehiculelele de mare tonaj trebuie să aibă şi lanţuri antiderapante. Nerespectarea acestor obligaţii se sancţionează cu amendă de cel puţin 472 de lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare. La acest sfârşit de săptămână sunt aşteptate ninsori, care vor cuprinde aproape toată ţara. Pe drumurile naţionale va fi polei, din cauza temperaturilor extrem de scăzute, iar conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu atenţie.