Societatea OMV Petrom, trimisa in judecata pentru ucidere din culpa!
Publicat de Cosmin Meca, 5 ianuarie 2016, 13:15
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a S.C. OMV PETROM S.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că moartea minorului F.M.I, pe 27 februarie 2014, a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenită în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani, situată la cca. 100 metri de ultima casă a satului Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, sat în care locuia minorul.
Inhalarea de către victimă a gazelor de sondă a fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul şi capătul derivaţiei din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani nu era împrejmuit şi nici semnalizat în mod corespunzător aşa cum inculpata, societatea comercială anterior menţionată, ar fi trebuit să procedeze.
Astfel, inculpata S.C. OMV PETROM S.A., prin nerespectarea dispoziţiilor legale şi a normelor şi măsurilor generale de comportament uman adecvate activităţii desfăşurate, respectiv prin neîmprăjmuirea cu gard a beciului sondei mai sus menţionate, a permis deschiderea ventilului de la derivaţia din coloana de exploatare a sondei (de către o persoană rămasă neidentificată), făcând posibilă pătrunderea minorului în perimetrul ce ar fi trebuit să fie complet închis şi încuiat, fapt ce s-a soldat cu decesul victimei, ca urmare a inhalării de către aceasta a gazelor eliminate în atmosferă.
Nerespectarea de către S.C. OMV PETROM S.A. a normelor şi măsurilor la care am făcut referire recomandau instalarea unor bariere de protecţie acolo unde amplasamentele nesupravegheate se află aproape de o aşezare umană, având rolul de a preveni vătămarea corporală a unor persoane sau pierderea de vieţi omeneşti, norme a căror nerespectare a condus la decesul minorului F.M.I.