Investigatie a Consiliului Concurentei

Publicat de Cosmin Meca, 7 ianuarie 2016, 11:00
Consiliul Concurenţei investighează o posibilă încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă în procedura de achiziţie a unor servicii de mentenantă şi a unor piese de schimb pentru patru nave ale Poliţiei Române de Frontieră. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Române de Concurentă, cercetările au fost declanşate în urma unei plângeri care sesiza posibile înţelegeri anticoncurenţiale pe parcursul derulării procedurii de achiziţie publică organizată de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră. Consiliul Concurenţei a efectuat o inspecţie inopinată la una dintre firmele beneficiare ale contractelor de mentenantă, de unde a ridicat mai multe documente pentru a le analiza. Instituţia precizează că efectuarea acestei inspecţii nu reprezintă o antepronunţare a consiliului în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor investigate.