Literatura din penitenciare, examinata cu atentie!
Publicat de Cosmin Meca, 7 ianuarie 2016, 11:30
Reducerea perioadei de detenţie pentru cei care scriu lucrări ştiinţifice în închisoare, ar putea fi eliminată. Mai multe iniţiative legislative urmăresc scoaterea acestei prevederi din actul normativ privind executarea pedepsei. În ultimii trei ani, aproape 200 de deţinuţi au publicat peste 400 de cărţi şi au beneficiat de reducerea pedepsei cu câte 30 de zile pentru fiecare dintre ele.
Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat că va analiza dacă lucrările științifice care le-au adus multor deținuți eliberarea condiționată au fost realizate cu respectarea procedurilor legale. Mai mult, Prună a promis sancțiuni dure în cazul încare va constata că vreuna din cele 331 de astfel de lucrări scrise anul trecut a depăşit cadrul legal.