Un „nou Pompei” a fost descoperit în Marea Britanie
Publicat de Cosmin Meca, 14 ianuarie 2016, 07:30
După descoperirea unor locuințe datând din Epoca Bronzului, arheologii cred că au dezgropat un Pompei britanic, aflat într-o stare excepțională de conservare, scrie Agerpres.
Oamenii de știință care fac săpături arheologice în Cambridgeshire (în estul Angliei) au descoperit case circulare din lemn, construite pe stâlpi în jurul anilor 1000 î.e.n. Din cauza unui incendiu, casele s-au prăbușit în apă, iar mâlul a asigurat păstrarea obiectelor în interiorul lor. Arheologii au găsit astfel boluri pline cu mâncare.
Au mai descoperit mărgele de sticlă, care par a fi fost parte a unui colier, foarte sofisticate pentru acea perioadă, precum și textile țesute din fibre vegetale, provenite îndeosebi din scoarță de lămâi.
Operațiunile de dezgropare și poate un eventual transfer sunt importante, specialiștii temându-se că vestigiile nu vor putea fi păstrate în locul în care au fost descoperite în eventualitatea creșterii apelor din apropierea sitului.