Fonduri europene folosite integral (audio)
Publicat de Liviu Goga, 14 ianuarie 2016, 08:52
România a reuşit să folosească integral, în 2015, fondurile europene alocate prin Fondul de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune – a anunţat comisarul pentru politica regională, Corina Creţu, după o întâlnire, ieri, la Bruxelles cu ministrul fondurilor europene, Aura Raducu. Comisarul european Corina Creţu s-a declarat mulţumită că în urma propunerilor unui grup de lucru creat la iniţiativa sa în cadrul Comisiei Europene, România a reuşit să evite, în 2015, dezangajarea sumei de un miliard de euro pe care ţara a avut-o la dispoziţie din fonduri europene.