Primarii amendate pentru deszapezire
Publicat de Cosmin Meca, 20 ianuarie 2016, 11:48
Trei primării din Gorj au fost amendate de polițiști pentru că nu au administrat în mod corespunzător drumurile publice pe timp de iarnă. Este vorba de Primăriile din Novaci, Godinești și Baia de Fier. Și Întreprinderea de Drumuri și Poduri Gorj, din cadrul consiliului judeţean, a fost sancționată pentru starea necorespunzătoare a drumurilor județene ce traversează comunele Negomir și Țânțăreni. Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, au fost aplicate amenzi în valoare totală de peste 10.000 de lei.