Centrala fotovoltaica de la Slatina nu se mai realizeaza
Publicat de Cosmin Meca, 1 februarie 2016, 13:54
În valoare totală de 45.741.079,97 lei, proiectul privind construirea unei centrale fotovoltaice în Slatina ar fi trebuit realizat prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa 4 Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice, Domeniul Major de Intervenţie 4.2 Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi. Peste 90% din investiţie provenea din fonduri nerambursabile.
Cum proiectul nu a fost finalizat până la 31 decembrie 2015, data limită pentru decontarea cheltuielilor din proiectele cu fonduri europene, s-a pierdut finanţarea. Valoarea proiectului este prea mare pentru a putea fi suportată din bugetul local de venituri şi cheltuieli.
Centrala fotovoltaică ar fi urmat să aibă o putere de 1,753MWp, tensiunea la ieşire fiind de 400V, tensiunea nominală reţea de racordare de 20 kV, iar modulele fotovoltaice ar fi trebuit montate pe structură metalică. Cele 5.040 de panouri solare şi invertoarele urmau să preia energia produsă de panou sub formă de curent continuu şi să o transforme în energie alternativă. Municipalitatea avea în plan să folosească această energie pentru iluminatul public şi pentru alimentarea cu energie electrică a şcolilor şi sediilor proprii.
Potrivit gazetanoua.ro, primăria speră să reuşească să facă această centrală fotovoltaică, până la urmă, tot cu fonduri europene, în următorul exerciţiu financiar.