Tarifele RCA s-au triplat in ultimii trei ani
Publicat de Cosmin Meca, 3 februarie 2016, 14:00
Tarifele RCA s-au triplat în ultimii trei ani – relevă raportul prezentat ieri în Comisia pentru transporturi a Camerei Deputaţilor, unde s-a discutat despre majorarea primelor de asigurare, mai ales pentru autovehiculele comerciale. Transportatorii au spus că nici Autoritatea de Supraveghere şi nici companiile de asigurări nu au respectat acordul prin care se obligau să nu mai crească tarifele.
În cadrul comisiei s-a semnalat că piaţa s-ar menţine constantă dacă ar plăti toată lumea, iar, în context, Consiliul Concurenţei a propus ca plata taxelor locale pentru autovehicule să poată fi făcută doar dacă este prezentată şi poliţa RCA. Modificarea legislativă şi argumentele în favoarea demersului au fost prezentate de László Gyerkó, consilier la Consiliul Concurenţei.