Un roman a murit pe o partie de schi din Bansko
Publicat de Cosmin Meca, 8 februarie 2016, 09:05
Bărbatul, în vârstă de 45 de ani, cobora pe o pârtie amenajată, dar la un moment dat, din motive încă necunoscute, el a părăsit zona sigură şi s-a izbit de stânci – relatează surse de la faţa locului, preluate de site-ul bulgăresc „novinite.com”. O echipă de salvare a încercat să resusciteze victima, dar nu a reuşit. Autorităţile au deschis o investigaţie asupra cauzelor producerii accidentului. Serviciul Salvamont apelează la schiori să respecte traseul marcat în interiorul zonei de schi şi să nu-şi supraevalueze propriile abilităţi.