Slatina: dezbatere publica de dezvoltare pe 10 ani
Publicat de Cosmin Meca, 23 februarie 2016, 09:28
Primăria Slatina a supus dezbaterii noul Plan Urbanistic General, întocmit de Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“, slătinenii fiind aşteptaţi să facă observaţii până în 2 aprilie, cât proiectul este supus transparenţei decizionale. După ce va fi aprobat de consiliul local, PUG-ul va mai putea fi modificat doar pe cheltuiala solicitanţilor. Documentul stabileşte direcţiile de dezvoltare a municipiului pentru următorii 10 ani. Se propun drumuri noi, se evidenţiază potenţialul industrial, sunt incluse două parcuri. Planul Urbanistic General ar trebui reactualizat la fiecare 10 ani, însă Slatina încă funcţionează după un document realizat în 1999.