Cel mai mare parc național din Europa, în Munții Făgăraș
Publicat de Cosmin Meca, 25 februarie 2016, 07:28
România ar putea avea cel mai mare parc național din Europa, în zona munților Piatra Craiului, Făgăraș, Leaota și Iezer-Păpușa, ceea ce ar reprezenta un potențial turistic imens, apreciază ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, după efectuarea unei vizite în acest areal alături de experți internaționali și locali.
Echipa ministerului a survolat aceste zone pentru vizualizarea efectelor tăierilor ilegale și a celor de reconstrucție ecologică, dar și pentru a observa, ceea ce este considerată cea mai mare zonă de sălbăticie din Europa, informează un comunicat al ministerului de resort, citat de Capital.