Gabriel Oprea, urmarit penal
Publicat de Cosmin Meca, 2 martie 2016, 16:30
Procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea pentru infracţiunea de abuz în serviciu. Fostul vicepremier şi ministru de interne a fost în această dimineaţă la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile. DNA susţine că demnitarul a dispus, în luna iulie a anului trecut, cumpărarea unui autoturism în valoare de 410 mii de lei cu încălcarea prevederilor legale. El şi-a susţinut din nou azi nevinovăţia şi a declarat că achiziţia a fost necesară pentru a i se asigura protecţia. În urmă cu o săptămână plenul Senatului a votat în favoarea solicitării DNA de începere a urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, senator UNPR.