Grupa operativa a ISU Dolj a fost activata
Publicat de Cosmin Meca, 10 martie 2016, 12:58
Având în vedere Avertizarea Hidrologică emisă de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor însemnând creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de Apărare, la nivelul judeţului Dolj s-au luat următoarele măsuri:
– Activarea grupei operative la sediul I.S.U. Dolj începând cu data de 10.03.2016, ora 6.00;
– Stabilirea punctelor critice de pe cursul de apă al fluviului Dunărea şi zonele care vor fi monitorizate de către echipaje mixte constituite din reprezentanţi ai Prefecturii Judeţului Dolj, A.B.A. Jiu, S.G.A. Dolj, I.S.U. Dolj şi celelalte instituţii cu atribuţii în monitorizarea, gestionarea, limitarea şi înlăturarea eventualelor efecte negative ale fenomenului hidrologic vizat.
Totodată la nivelul unităților administrativ teritoriale riverane fluviului Dunărea au fost adoptate măsuri specifice privind monitorizarea și gestionarea eventualelor situații de urgență ce pot apărea în urma creșterilor de debite.