Transalpina Winter Bike – XCO Ediția a II-a
Publicat de Cosmin Meca, 16 martie 2016, 06:54
Asociaţia Sportivilor Cozia Racing Team din Călimănești anunță organizarea celei de a II-a ediții a competiției „Transalpina Winter Bike”, pe Domeniul Schiabil Transalpina Ski Resort de la Obârşia Lotrului, judeţul Vâlcea. Concurenții se vor întrece pe zona de pârtie dintre cele două instalații de teleschi de la stația intermediară a gondolei, sâmbătă, 19 martie 2016 iar taxa de înscriere va fi de 25 lei (6 euro) prin virament bancar în contul asociației, pe bază de chitanță eliberată de asociație sau 50 lei (12euro) la fața locului. Înscrierea la concurs se face online la adresa http://cozia-mtb.ro/ro/competitii/transalpina-winter-bike/2016/inscriere.html, dar și la fața locului, în ziua desfășurării competiției. „Ȋnscrieri se fac și la fața locului dar ȋnainte de start cu cel puțin 30 minute. Se dă startul conform regulamentului, după ședința tehnică. Startul va fi diferențiat: începători şi profesioniști, cu numere și culori diferite. Traseul va fi, credem noi, pe aproximativ 90%, zăpadă, însă nu înainte ca zăpada să fie bătătorită cu ratrack-ul, tocmai pentru a putea fi practicat pe bicicletă. Nu este un concurs ȋn care orgoliile să fie la ȋnălțime, este o ȋntȃlnire, o ȋntrecere ȋntre noi, prietenii cicliști, o ȋntȃlnire ȋntr-un loc absolut splendid și ar fi păcat să o ratați” – au declarat organizatorii de la Asociaţia Sportivilor Cozia Racing Team, pe pagina oficială de Facebook a competiţiei, la adresa https://www.facebook.com/events/1685422055036982/.
Pentru participarea concurenților cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, este obligatoriu consimțământul unui părinte care trebuie să fie prezent la înscriere.