,,Mame pentru Viață. Viață pentru mame”
Publicat de Cosmin Meca, 5 aprilie 2016, 10:46
Fundatia World Vision România a lansat, în sala Consiliului Județean Dolj, proiectul ,,Mame pentru Viață. Viață pentru mame”, un program de 3 ani care va dezvolta un model integrat si inovativ de servicii de planificare familială, sănătate reproductivă și asistență a gravidelor, desfășurat în comunitățile defavorizate din județele Dolj, Vâlcea și Vaslui.
Evenimentul de lansare a proiectului s-a desfășurat sub forma unei dezbateri care să identifice soluții în linie cu misiunea globală ca nicio mamă să nu mai moară dând viață.
Temele dezbătute:
-cauzele care au dus la rata înaltă a mortalității materno-fetale din România și din județul nostru;
-avorturile, precum și numărul alarmant de sarcini la minore;
-strategiile de prevenire a sarcinilor nedorite și susținerea accesului la servicii medicale de calitate pentru sarcinile dorite, pentru femeile din mediul rural și aparținând grupurilor vulnerabile.
Ca parte a agendei locale de sustenabilitate, contribuind la susținerea comunităților locale, MSD România împreună cu World Vision Romania au câștigat un grant în valoare de 500.000 de dolari pentru implementarea acestui program integrativ în țara noastră. Proiectul pe care World Vision Romania îl va desfășura se va adresa unui număr de 15.000 de femei din 30 de comunități vulnerabile din 3 județe – Dolj, Vaslui și Vâlcea, cu obiectivul ambițios de a crea un model de succes pentru reducerea cazurilor de mortalitate maternă, prin prevenirea sarcinilor nedorite și prin susținerea accesului la servicii medicale de calitate pentru sarcinile dorite. 225 de funizori de servicii medicale din aceste județe și autoritățile locale vor fi incluse în proiect, participând la crearea unui model sustenabil de oferire a unor servicii integrate, adaptate nevoilor grupului țintă.
Foto: Dana Simovici
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.