Student pentru o săptămână
Publicat de Cosmin Meca, 11 aprilie 2016, 10:52
Universitatea „Constantin Brâncuși“din Târgu Jiu și Liga Studenților din cadrul universității organizează, în perioada 18 – 23 aprilie, a doua ediție a proiectului „Student pentru o săptămână“.
Acţiunea are drept scop facilitarea integrării elevilor care se află în an terminal în mediul academic din centrele universitare. Astfel, timp de șase zile, elevii vor avea ocazia ocazia să experimenteze viața de student și să participle la o serie de activități: vizite și cursuri deschise organizate la nivelul facultăților din cadrul Universității „Constantin Brâncuși“, spectacole, concursuri, conferințe științifice, competiții sportive( campionate de fotbal, tenis de masă, tenis de câmp).