Ministrul Culturii, primul care a donat bani pentru Cumintenia Pamantului
Publicat de Cosmin Meca, 11 aprilie 2016, 13:14
Ministerul Culturii a deschis în data de 8 aprilie conturile subscripției naționale pentru achiziția operei lui Constantin Brâncuși „Cumințenia Pământului”. În urma deciziei Guvernului României și a Ministerului Culturii, achiziția operei „Cumințenia Pământului” se va face printr-un efort conjugat al statului român și al cetățenilor, respectiv suma de 5 milioane de euro va fi alocată de Guvern și 6 milioane de euro vor fi colectate prin intermediul contribuțiilor voluntare ale persoanelor private și cele juridice.
Achiziția operei „Cumințeniei Pământului” prin subscripție publică este unul dintre cele mai importante proiecte naționale care poate întări solidaritatea dintre stat și societate. Acțiunea comună propusă de Guvern și Ministerul Culturii constituie un efort important pentru protecția și salvarea patrimoniului național, la care sunt invitați să participe toți cei interesați de valorizarea operei lui Constantin Brâncuși. Astfel, sculptura lui Constantin Brâncuși, reprezentativă pentru debutul curentului modernist în artă în secolul XX și pentru întreaga sa operă, va fi accesibilă
publicului larg și iubitorilor de artă.
La invitația de a sprijini subscripția publică pentru achiziția „Cumințenia Pământului” au răspuns pozitiv mai multe bănci, care au oferit o serie de facilități fiscale necesare strângerii contribuțiilor în cadrul subscripției naționale.
Donațiile cetățenilor și ale persoanelor juridice vor beneficia de facilități fiscale, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 10, publicată în Monitorul Oficial din 6 aprilie 2016.
Ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, a inaugurat simbolic subscripția națională „Cumințenia Pământului”, oferind prima donație în cadrul celei mai semnificative acțiuni de valorizare a unei opere de tezaur național organizată de Statul român.
„Ca ministru al Culturii și cel care a semnat deschiderea conturilor, am participat în mod simbolic, depunând primul o sumă modestă, o sumă simbolică, de 100 de euro”, a declarat Vlad Alexandrescu, luni, într-o conferință de presă.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.