MAE incearca eliminarea vizelor romanilor pentru Canada
Publicat de Cosmin Meca, 14 aprilie 2016, 09:00
Ministerul de Externe îşi exprimă dezamăgirea că discuţiile despre eliminarea vizelor pentru românii care vizitează Canada nu au dus la niciun rezultat şi subliniază că menţinerea lor creează dezavantaje evidente şi nejustificate, în comparaţie cu ceilalţi cetăţeni europeni. Într-un comunicat de presă, diplomaţia de la Bucureşti aminteşte că, începând cu summitul Uniunea Europeană-Canada, din 2008 şi până la cel din 2014, această ţară s-a angajat să relaxeze regimul de vize pentru cetăţenii români, pentru a asigura libertatea de mişcare pentru toţi europenii, fără discriminare.