Sapte dintre cei mai puternici faraoni ai Egiptului

Publicat de Cosmin Meca, 26 aprilie 2016, 09:50

Au întemeiat regatul de pe valea Nilului, au ridicat construcţii monumentale, au adunat bogăţii nemaipomenite, au lăsat umanităţii o moştenire impresionantă. Historia.ro ne propune să-i cunoaştem pe câţiva dintre cei mai importanţi lideri egipteni!

Ramses al II-lea (1290 – 1224 a.Hr. [ani de domnie]). Supranumit şi cel mare, faraonul care a dominat deştertul prin faptele măreţe a fost adulat de urmaşii săi, care îl considerau marele lor strămoş şi i-au preluat numele. În perioada de 67 de ani de domnie s-a remarcat prin realizările militare, ca de pildă bătălia de la Kadesh din 1274 a.Hr., împotriva hitiţilor, prima dar şi cea mai controversată victorie a sa. Inscripţiile povestind victoriile sale erau răspândite în tot Egiptul. Totodată, faraonul a iniţiat importante proiecte edilitare, ridicând printre altele mausoleul Ramesseum, coloşii de la Abu Simbel sau oraşul Pi-Ramses, la nord de Cairo, care a devenit capitală pentru faraonii de mai târziu.

Keops (secolul al XVI-lea a.Hr.). Faraonul a creat un simbol universal, pe care vechii greci deja îl considerau o minune a lumii, singura din antichitate care a supravieţuit de altfel. În rest nu se cunosc multe lucruri despre el, asta şi din cauza jafurilor timpurii din piramida construită doar cu ajutorul uneltelor din bronz. Încă se mai caută camere secrete în misteriosul monumente…

Ahmose I (1539-14 a.Hr.). Este cel care a reunificat Egiptul. Când avea numai 10 ani, tatăl său a murit în confruntarea cu hiksoşii, iar regatul era în prag de colaps. Tânărul faraon a reuşit să modernizeze armata şi să întoarcă soarta războiului: i-a învins nu numai pe hiksoşi, ci şi pe nubieni, reunificând astfel regatul.

Djeser (secolul al XVII-lea a.Hr.). L-am putea numi “inventatorul” piramidelor. Piramida sa în trepte, înaltă de 62 de metri, a fost deschizătoare de drumuri pentru un nou stil arhitectural, care în plus nu se mai folosea de cărămidă ci de piatră. Un papirus menţionează chiar că faraonul Keops a poruncit populaţiei să aducă ofrande lui Djoser, în momentul în care a început construcţia propriului monument.

Hatshepsut (1479-1458 a.Hr.). Mama vitregă a lui Tutmosis al III-lea s-a impus în jocul pentru putere în rolul de locţiitoare a fiului vitreg prea mic pentru a guverna, luând exemplu de la Merneith, care a făcut acelaşi lucru cu fiul său Den încă din secolul al 30-lea a.Hr. În curând însă a fost acceptată drept lider autocrat şi a condus mai multe campanii încununate cu succes, cea mai controversată desfăşurându-se în misterioasa “ţară de aur”, Punt, de unde a adus fildeş şi ierburi aromatice, un fel de expediţie botanică ilustrată pe reliefurile mortuare de la Deir el-Bahari. Pentru a-şi întări legitimitatea într-o lume masculină, s-a autointitulat Maatkare, “adevărul din sufletul zeului soarelui”, ceea ce îi accentua sacralitatea.

Tutmosis al III-lea (1479-1425). După ce mama vitregă a domnit în locul lui preţ de 13 ani, faraonul i-a distrus toate portretele şi şi-a început cariera impresionantă de comandant militar. A fost un soi de Napoleon al Nilului, conducându-şi trupele în ţinuturile Nubiei şi Siriei şi contribuind la o extindere considerabilă regatului egiptean.

Senusret I ( 1971-1926 a.Hr.). Brutalul faraon a făcut ravagii printre populaţiile care migrau din zona Asiei. A cucerit totodată teritorii întinse din Palestina, Nubia şi Libia, mutând grainiţele regatului. Dincolo de capacităţile sale militare, era pasionat şi de anumite ritualuri: scria numele inamicilor asiatici pe vase de ceramică pe care le spărgea apoi, simbol al intenţiilor de a-şi nimici duşmanul.