SRI: Cum trebuie sa reactionezi in cazul unui atac terorist
Publicat de Cosmin Meca, 26 aprilie 2016, 15:30
Serviciul Român de Informații a făcut publică o listă sfaturi pentru cetățeni în cazul confruntării cu un atac terorist. SRI a făcut referire la două situații de atac:
CUM trebuie să reacţionezi în cazul unui ATAC TERORIST CU BOMBĂ
– Nu intra în panică! Încearcă să îți păstrezi calmul și să rămâi pe loc!
– Evaluează situaţia în care te afli:
- Ai răni produse de schije? (sub șocul exploziei, este posibil să nu le simți imediat)
- Dacă eşti rănit, opreşte hemoragia, prin folosirea unor articole de îmbrăcăminte!
- În locul în care te afli, există elemente de construcţie prăbuşite parţial sau cu risc de prăbușire?
- Nu te ascunde, nu staţiona în aceste locuri!
- Identifică spațiul cel mai bun prin care poți ieși în siguranţă din zonă!
- Evită spațiile înguste de trecere către ieșire pentru a nu crea busculade şi accidente!
- În locul în care ești sau în vecinătatea acestuia, observi incendii, fum sau praf intens, simți miros de gaze sau materiale inflamabile?
- Nu te ascunde, nu staţiona în aceste locuri!
- Protejează-ți căile respiratorii prin folosirea de articole de îmbrăcăminte!
- Nu atinge instalaţii (fire, țevi etc.) care sunt la locul exploziei sau în vecinătatea acestuia!
– Dacă ai cunoștințele necesare, acordă primul ajutor răniților!
– Nu atinge obiecte care au fost distruse parțial de explozie sau fragmente ale acestora aflate în vecinătatea locului afectat de explozie!
– Ascultă cu atenție și urmează întocmai indicațiile forţelor de ordine!
– Spune forţelor de ordine ce ai observat pe timpul cât ai fost martor al producerii exploziei sau imediat după aceasta!
CUM trebuie să reacţionezi în cazul unui ATAC TERORIST ARMAT
– Fugi de la locul atacului!
- Dacă reușești să găsești o cale sigură de scăpare, ia cu tine doar actele și telefonul mobil (renunță la alte bagaje)!
- Dacă eşti rănit, opreşte hemoragia!
- Nu intra în panică! Sună la telefonul de urgență 112 și anunță detalii despre:
- locul în care te afli (date despre clădire, zonă)!
- numărul atacatorilor, detalii despre înfățișarea acestora și despre armamentul utilizat!
- victime sau ostatici!
- Opreşte alte persoane care se îndreaptă spre zona atacului!
- Ascultă cu atenție și urmează întocmai indicațiile forţelor de ordine!
- Spune forţelor de ordine ce ai observat pe perioada în care te-ai aflat la locul atacului!
– Dacă nu poți fugi, ascunde-te!
- Dacă eşti rănit, opreşte hemoragia!
- Evită geamurile vitrate sau suprafețe din lemn ori metal! Este mai sigur să te adăpostești după ziduri!
- Comută telefonul pe modul silenţios – fără sunete sau vibrare!
- Sună la telefonul de urgenţă 112; vorbește în șoaptă pentru a nu atrage atenția atacatorului! Transmite mesaje scurte despre locul atacului!
- Nu face mișcări sau zgomote care pot atrage atenția atacatorului!
- Baricadează calea de acces spre locul în care te afli!
- Dacă ai cunoștințele necesare, acordă primul ajutor răniților!