Firmele care organizează jocuri de noroc vor cotiza la Fondul cinematografic
Publicat de Cosmin Meca, 26 aprilie 2016, 18:12
Deputaţii au stabilit astăzi ca un procent de 2% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul jocurilor de noroc să fie direcţionat către Fondul cinematografic.
Banii ar urma să fie viraţi anual, până la sfârşitul lunii mai, pentru anul precendent. Decizia completează ordonanţa Guvernului privind cinematografia şi a fost luată în cadrul dezbaterii pe articole a proiectului de lege. Preşedintele Comisiei pentru cultură, deputatul PNL Gigel Ştirbu a subliniat că măsura are rolul de a sprijini şi încuraja industria cinematografică românească.
În cadrul dezbaterilor, toate grupurile parlamentare au anunţat că vor susţine proiectul de lege şi la votul final, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.
Sursa: RADOR