Diana Mocanu – adolescenta care a uimit o lume intreaga in 2000, la Sydney
Publicat de Cosmin Meca, 29 aprilie 2016, 13:27 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:17
Din 1993 până în 2004, când a renunţat la competiţiile sportive, Diana Mocanu a fost multiplă campioană națională la juniori şi la seniori. Deși nu împlinise 16 ani, Diana a câştigat argintul la Campionatele Europene de la Helsinki, în toate probele de spate: 50, 100 şi 200 de metri.
Diana Mocanu a stabilit multe recorduri naţionale, iar la Olimpiada din ȚaraCangurilor, la proba de 100 de metri spate, a înregistrat un nou record olimpic. A fost o premieră în istoria natației din România fiindcă, până atunci, nicio înotătoare din țara noastră nu a atins această performanță la Jocurile Olimpice.
A doua medalie de aur a fost cucerită tot la Sydney, în proba de 200 de metri spate. Victoria a determinat-o să privească mai departe, s-a simţit în declaraţia dată lui Răzvan Tomescu, imediat după câştigarea cursei:
“Mă simt foarte bine, dar am muncit foarte mult. Am avut într-adevăr adversare foarte
puternice, dar eu mi-am continuat cursa. Pentru asta m-am pregătit. Aceşti timpi îmi vor
da mari speranţe pentru viitor. Asta mă va ambiţiona şi mai tare să mă pregătesc în
continuare foarte bine.”
Poate să fi fost euforia momentului sau poate numai entuziasmul fragedei vârste, cert este că la numai 4 ani de la această declaraţie, Diana Mocanu şi-a anunţat, în mod surprinzător, retragerea din viaţa competiţională, pentru a se dedica unei alte cariere, de antrenoare a grupelor de copii care practică înotul la CSM Brăila.
Ce ar fi determinat-o să se retragă din activitatea sportivă? Poate faptul că antrenamentele la înot i se păreau foarte dure.
Oricare i-ar fi fost motivele, această nouă postură a făcut-o să înţeleagă că viaţa de antrenor este uneori mai grea decât cea de sportiv şi, oricum, îţi dă emoţii mai mari.
Redactor: Cristina Ghelasie
Voice over: Cristina Ghelasie
Redactor şef adjunct: Dana Sterghiuli
Operator cameră: Bogdan Turlacu
Editor video: Bogdan Turlacu