„Statu’ la vase în lunea Paștelui”
Publicat de Davian Vlad, 2 mai 2016, 16:37
”Statu` la vase în lunea Paştelui”, un obicei unic şi străvechi în judeţul Alba, ce are loc în a doua zi de Paşte, în comuna Şugag din Munţii Sebeşului, adună, în fiecare an, în curtea bisericii din centrul de comună, toate cuplurile căsătorite în anul dinaintea Paştelui. Cuplurile servesc sătenii şi invitaţii cu bucate tradiţionale şi primesc, în schimb, daruri de trebuinţă în gospodărie.
În 2016, la străvechiul obicei închinat vieţii de familie, denumit ”Statu` la vase în lunea Paştelui”, ce are loc în comuna Şugag, sunt cinstite cinci perechi de tineri, care s-au căsătorit în anul pascal 2015-2016, potrivit Centrului de Cultură ”Augustin Bena” Alba. În 2015, au fost cinstite şapte cupluri. Conform tradiţiei, sărbătoriţii servesc sătenii şi invitaţii cu bucate tradiţionale, iar naşii şi cei apropiaţi le fac daruri de trebuinţă în gospodărie, obiceiul având loc, în fiecare an, în Curtea Bisericii Ortodoxe Române din Şugag. Evenimentul a început la ora 11.00 şi se va termina la ora 20.00. După slujba religioasă, cei zece tineri îmbrăcaţi în costume tradiţionale aşteaptă în curtea bisericii, cu o masă frumos împodobită, să iasă oaspeţii de la slujbă pentru a-i servi cu bunătăţi tradiţionale, precum cozonaci, ouă roşii, prăjituri, colăcei, vin şi ţuică. La rândul lor, tinerii primesc de la naşi, rude şi prieteni felurite vase pentru gospodărie. La sfârşitul slujbei, întreaga comunitate merge în curtea bisericii, unde tinerii primesc binecuvântarea preoţilor. Cu acest prilej sunt sfinţite mesele îmbelşugate, iar slujba se încheie cu îndemnul făcut de preoţi pentru naşi de a le fi sprijin tinerilor căsătoriţi, de a-i îndruma şi sfătui la fiecare impas din viaţa lor, iar tinerelor familii le sunt adresate urări de bunăstare, viaţă lungă, fericită şi prosperă. Obiceiul, care îşi are originile în negura timpului şi nici măcar nu se cunoaşte cu exactitate când a apărut, a fost reluat în anul 2008, după o pauză de 18 ani.
Sursa: Mediafax
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.