Inaugurare la Deveselu
Publicat de Cosmin Meca, 9 mai 2016, 18:48
Începând de joi, 12 mai 2016, România va deveni unul din punctele strategice pe harta militară a Europei, scutul antirachetă de la Deveselu, devenit operaţional în decembrie 2015, urmând să fie inaugurat, în prezența premierului Dacian Cioloș.
Construcţia bazei a început în 2013, iar costurile s-au ridicat la aproape 400 de milioane de dolari, la care se vor adăuga, anual, 20 de milioane de dolari pentru funcţionarea sistemului. La Deveselu vor ajunge 44 de rachete, numite de specialişti – interceptori care vor avea o autonomie de 500 de kilometri, pot să ajungă la o altitudine de 160 de kilometri şi ating viteza de 9.600 de kilometri pe oră.
Dotarea bazei de la Deveselu include un radar puternic, interceptori de rachete şi echipament de comunicaţii şi are rol de apărare în faţa unor potenţiale atacuri.
“În cadrul Summitului NATO de la Varșovia din 2016, sistemul antirachetă urmează a fi acreditat și de a intra în circuitul componentelor defensive ale NATO din Europa“, a declarat ministrul Apărării, Mihnea Motoc la ceremonia de activare a capabilității tehnice a bazei de la Deveselu.
Baza din România reprezintă a doua fază a abordării de adaptare anunțate de președintele american, Barack Obama, în 2009, prin plasarea de rachete defensive în Europa.
Devenită acum bază NATO, fosta Bază Militară Aeriană Deveselu a fost construită la cererea URSS pentru statele comuniste care făceau parte din Tratatul de la Varșovia.