Agentia Nationala de Administrare a Bunurilor Sechestrate va fi operationala
Publicat de Cosmin Meca, 13 mai 2016, 09:15
Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate va fi operaţională, ceea ce presupune ca, pe durata procedurilor penale, produsul obţinut din infracţiuni de corupţie să poată fi de îndată sechestrat şi, în urma unei hotărâri judecătoreşti, să poată fi redat societăţii, a spus ministrul justiţiei, Raluca Prună. Ministrul Prună participă la Londra, la Summit-ul internaţional anticorupţie, alături de delegaţii din 50 de state. În faţa adunării, premierul britanic, David Cameron, a anunţat înfiinţarea unui forum global pentru recuperarea bunurilor furate, dar şi noi măsuri de combatere a fluxurilor de bani murdari în afacerile imobiliare din Regatul Unit.
Potrivit France Presse, declaraţia semnată ieri după-amiază de participanţi, printre care secretarul de stat american, John Kerry, şefa FMI, Christine Lagarde, şi preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, promite noi acţiuni la nivel global în lupta împotriva corupţiei.