Avionul EgyptAir e de negasit!
Publicat de Cosmin Meca, 20 mai 2016, 09:26
Unităţi militare egiptene, greceşti, franceze şi britanice continuă să caute epava avionului EgyptAir, care a dispărut ieri deasupra Mediteranei. Potrivit informaţiilor de până acum aparatul s-a prăbuşit în mare. Autorităţile egiptene spun că probabilitatea să fi fost un act terorist este mai mare decât cea a unei defecţiuni tehnice. Aparatul Airbus A320 făcea cursa Paris-Cairo şi avea 66 de persoane la bord, majoritatea egipteni şi francezi. Radarul a arătat că, înainte de a dispărea, avionul a făcut două schimbări de direcţie bruşte, apoi a pierdut peste 7500 de metri altitudine – spune ministrul grec al Apărării, citat de France Presse. Până acum nu fost găsite fragmente din epavă, informaţiile anterioare privind descoperirea unor resturi fiind infirmate. Catastrofa aeriană are loc la jumătate de an de la atacul terorist asupra unui avion al companiei ruse Metrojet care a explodat deasupra Peninsulei Sinai, cu 224 de oameni la bord – atac revendicat de o grupare afiliată organizaţiei jihadiste Statul Islamic.