Barack Obama la Hiroshima
Publicat de Liviu Goga, 28 mai 2016, 01:14
Barack Obama este primul preşedinte american în exerciţiu, care a vizitat oraşul japonez Hiroshima. Liderul de la Casa Albă a depus o coroană de flori la locul primului bombardament atomic din istorie, într-un gest de reconciliere între Tokyo şi Washington. După un moment de reculegere, preşedintele Obama a adus un omagiu victimelor celui de Al Doilea Război Mondial, dar nu şi-a cerut scuze pentru atacul nuclear care a pus capăt conflagraţiei. Pentru liderul de la Casa Alba a fost un prilej ca să transmită mesajul de dezarmare nucleară. Acţiunile sale în acest sens i-au adus, de altfel, Premiul Nobel pentru Pace în 2009. Pe 6 august 1945, aviaţia americană lansa prima bombă nucleară asupra oraşului Hiroshima. A doua ţintă, oraşul Nagasaki a fost lovit trei zile mai târziu.