Cele mai vechi frunze de ceai
Publicat de Cosmin Meca, 30 mai 2016, 10:56
Arheologii au descoperit cele mai vechi frunze de ceai din lume în China. Guinness World Records a confirmat la 13 mai 2016, descoperirea celor mai vechi frunze de ceai din lume în timpul excavării unui mormânt antic care aparținea unui împărat chinez.
Descoperirea istorică a fost făcută de Institutul de Arheologie din Provincia Shaanxi, în timpul examinării Mausoleului Ling Han Yang, între anii 1998 și 2005.
Frunzele de ceai, piese incredibile de istorie și cultură chineză, au fost descoperite printre comorile îngropate cu împăratul Liu Qi, iar examinările științifice au confirmat faptul că frunzele sunt vechi de 2.100 ani.
Mausoleul în care au fost găsite frunzele de ceai este situat în Xi’an, China, o zonă care în timpul dinastiei Han a purtat numele de Chang’an. Aceasta a fost un punct de plecare al rutei antice comerciale „Drumul mătăsii”. Legendarul drum a fost de fapt alcătuit din mai multe rute interconectate care au trecut prin Asia de Sud, între Chang’an (astăzi Xi’an), China, înspre Turcia, Siria și alte destinații ale Asiei Mici.
Sursă: AGERPRES