Polițiști români în Franța
Publicat de Liviu Goga, 7 iunie 2016, 09:47
Dispozitivul francez de securitate pentru campionatul european de fotbal, care începe vineri, va fi consolidat cu peste 40 de poliţişti români. Potrivit unei înţelegeri semnate de miniştrii de interne francez, Bernard Cazeneuve şi român, Petre Tobă, Franţa va putea conta pe 14 poliţişti români (detaşaţi pentru un an) şi pe 20 de poliţişti (trimişi în misiune pe perioada estivală). Lor li se adaugă, în timpul competiţiei, 6 poliţişti români specializaţi în supravegherea suporterilor, alţi doi vor asigura schimbul de informaţii cu colegii lor de pe continent privind violenţele din zona sportivă, în fiecare ţară, şi – în fine – doi jandarmi români vor participa la înfiinţarea unei brigăzi europene de profil – informează Ambasada Franţei la Bucureşti.