Comemorare în Republica Moldova
Publicat de Liviu Goga, 7 iunie 2016, 12:11
În localitatea Leova, din sudul Republicii Moldova, va avea loc astăzi dezvelirea bustului sculptorului de origine evreiască Idel Ianchelevici. În memoria artistului va fi inaugurată şi o stradă cu numele său în centrul oraşului. Acţiunea se înscrie în programul cultural organizat zilele acestea de Ambasada României la Chişinău în contextul preluării Preşedinţiei Alianţei Internaţionale pentru Memoria Holocaustului. Deşi este considerat cel mai mare artist european de origine basarabeană, cu opere răspândite în multe părţi ale lumii, Idel Ianchelevici este aproape necunoscut pe meleagurile natale, după cum transmite Ina Guţu de la Radio Chişinău.