În aceasă dimineaţă, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate au efectuat 20 de percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de droguri de risc, vânzarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, trafic de minori.
În urma cercetărilor efectuate în mai multe cauze penale, de poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au fost destructurate două grupări infracţionale organizate, specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, vânzarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de minori.
Din investigaţiile efectuate a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2015 – iunie 2016, membri grupărilor ar fi vândut, în municipiul Craiova, droguri de risc şi substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.
De asemenea, aceşti ar fi racolat mai multe minore, pe care le-ar fi obligat să vândă droguri şi să întrețină raporturi sexuale.
În urma celor 20 de percheziții domiciliare din aceasta dimineaţă, au fost puse în executare 18 mandate de aducere. Totodată, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 300 de pliculețe conținând substanțe psihoactive, o pungă conținând circa 20 grame de substanță vegetală psihoactivă, 19 comprimate de Xanax, 14 comprimate de Cipralex, 2 țigarete confecționate artizanal conținând substanță vegetală psihoactivă, 10 telefoane mobile, 3 laptopuri şi suma de 2.976 de lei.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova urmează să fie conduse, în baza mandatelor de aducere, 15 persoane în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale.
La activităţi au participat poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, poliţişti din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt, Mehedinţi, Gorj şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Acţiune a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.