Din nou despre BREXIT (audio)
Publicat de Liviu Goga, 24 iunie 2016, 14:09
Britanicii au votat ieşirea din Uniunea Europeană, potrivit rezultatelor finale oficiale ale referendumului de ieri, anunţate în această dimineaţă. Tabăra aşa numită Brexit a obţinut aproape 52 la sută din voturi, faţă de 48 de procente ale celor care doresc rămânerea în spaţiul comunitar. Transmite de la Londra, Pavel Ionescu
Iată și reacţiile politice. Ultima dintre ele a fost cea a ministrului de externe, Philip Hammond, care s-a declarat surprins de rezultatul votului. El făcea parte, alături de premierul Cameron, în tabăra celor care susţineau rămânerea. El a spus că trebuie pornite rapid negocierile cu Uniunea Europeană, care să pună în aplicare decizia poporului britanic, respectiv să concretizeze decizia de ieşire din Uniunea Europeană. Puţin mai înainte, liderul opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, a ieşit şi el la declaraţii. S-a ferit să ceară demisia premierului David Cameron şi a spus că guvernul are drept urgenţă acum stabilizarea lirei sterline, care traversează cea mai volatilă perioadă din ultimii 31 de ani.