Atentat terorist pe Aeroportul Internațional Atatürk din Istanbul!
Publicat de Davian Vlad, 28 iunie 2016, 23:27
Cel puţin zece persoane au fost ucise în atacul terorist comis în această seară la intrarea în Aeroportul internaţional din Istanbul, anunţă surse guvernamentale turce citate de site-ul agenţiei Reuters. Doi suspecți s-au aruncat în aer la aeroportul internațional Atatürk din Istanbul în fața punctelor de control de la terminalul de sosiri după ce poliția a deschis focul asupra lor, a anunțat un oficial turc, citat de dpa.
Ministrul turc al justiției, Bekir Bozdag, a precizat, potrivit EFE, că cel puțin zece persoane au fost ucise în acest atentat-sinucigaș.
Numeroși polițiști au stabilit un perimetru de securitate la locul incidentului, potrivit imaginilor prezentate la televizor.
Turcia a fost lovită cu începere de anul trecut de mai multe atentate sinucigașe, atribuite rebelilor kurzi și grupării jihadiste Statul islamic.
Două explozii s-au produs în această seară la aeroportul internațional Atatürk din Istanbul, urmate de schimburi de focuri, au informat posturile de televiziune turce care privilegiază teza unui atentat-sinucigaș și anunță peste 40 de răniți, potrivit Reuters și AFP.
Mai multe ambulanțe au fost trimise cu sirene în funcțiune spre terminalele zborurilor internaționale, a făcut cunoscut canalul de informații CNN.
Potrivit unor martori citați de această televiziune, două explozii au zguduit terminalul, provocând o mișcare de panică printre pasageri.
Exploziile ar fi fost provocate de bombe detonate înainte de intrarea la punctele de control.
„Au fost foarte puternice, toată lumea a intrat în panică și a început să fugă în toate direcțiile”, a spus unul dintre aceștia la CNN-Türk.
Numeroși polițiști au stabilit un perimetru de securitate la locul incidentului, potrivit imaginilor prezentate la televizor.
Turcia a fost lovită cu începere de anul trecut de mai multe atentate sinucigașe, atribuite rebelilor kurzi și grupării jihadiste Statul islamic.
Sursa: AGERPRES