Hoții nu mai fură mașini cu ranga, ci cu laptopul (video)
Publicat de Cosmin Meca, 12 iulie 2016, 10:02
În ultimii ani, mașinile au devenit din ce în ce mai inteligente. Multe dintre ele se conectează la internet pentru upgrade-uri de software, includ acces la diverse servicii online și pot fi controlate de la distanță prin intermediul telefonului sau al unui ceas inteligent. Din pâcate, aceleași particularități care fac viața posesorilor mai ușoară se pot reflecta în vulnerabilităție ce pot fi exploatate de către hoții de mașini.
[jwplayer mediaid=”228151″]
Cea mai recentă dovadă a unui astfel de trend a fost raportată de cei de la Wall Street Journal. Din câte se pare, tot mai mulți hoți de mașini în loc să folosească tot felul de cârlige, rângi sau alte improvizații, se bazează exclusiv pe un laptop. În funcție de dotările unui automobil, aceștia pot deschide ușile de la distanță, se pot conecta la computerul de bord și pot chiar și să pornească motorul.
Partea cea mai ciudată a unei astfel de operațiuni este că nu mai implică nici un fel de gest agresiv. Din acest motiv, pot exista situații în hoț se apropie de o mașină, o deschide și pleacă cu ea, iar trecătorii nu se sesizează că s-ar fi întâmplat ceva ilegal.
Astfel de avansuri tehnologice și metodologii au revenit în centrul atenției odată cu publicarea pe YouTube a clipului de mai sus. Acesta ilustrează modul clar în care un hoț folosit un laptop pentru a fura un Jeep Wrangler din 2010 din fața casei proprietarului. Cazul nici măcar nu a fost unicat, acesta a fost urmat o serie de furturi în condiții similare în zona Houston.
Poliția nu are nici cea mai vagă idee cum au loc aceste evenimente. ,,Nu știm exact ce face cu laptopul, credem că se conectează la computerul mașinii și împerechează cheia pe care o are deja pentru a porni mașina.”