Banca Centrală americană a păstrat dobânzile de referinţă neschimbate
Publicat de Cosmin Meca, 28 iulie 2016, 12:02
Rezerva Federală Americană a păstrat dobânzile de referinţă neschimbate în şedinţa de miercuri, în intervalul 0,25-0,5%, însă riscurile pe termen scurt la adresa economiei americane s-au redus, redeschizând speculaţiile conform cărora vom vedea o înăsprire a politicii monetare.
Banca Centrală americană spune că economia a avut o creştere moderată, cu un avans puternic al numărului de locuri de muncă şi al consumului în iunie. Reprezentanţii FED adaugă că, deşi urmăresc în continuare evoluţia inflaţiei şi a situaţiei de pe pieţele internaţionale, posibilitatea unor şocuri care să afecteze grav economia este redusă.
Totuşi, FED nu a lăsat niciun indiciu clar cu privire la deciziile pe care le va lua la următoarea şedinţă din septembrie. Banca nu a mai modificat dobânzile din decembrie 2015, când a operat prima majorare din ultimul deceniu.
Încetinirea economiei mondiale, volatilitatea de pe pieţele financiare şi nesiguranţa cu privire la impactul Brexit au obligat FED să amâne în mod repetat o nouă creştere a ratelor, aflate acum la un nivel extrem de mic.
Sursă: Mediafax