Forțe de ordine sporite, la Curtea de Argeș, pe 13 august
Publicat de Cosmin Meca, 9 august 2016, 18:30
Forțele de ordine vor fi sporite și vor fi amenajate puncte de prim ajutor la Curtea de Argeș pe 13 august, ziua în care va fi înmormântată Regina Ana, a anunțat astăzi prefectul județului Argeș, Cristian Soare. El a precizat că a avut mai multe întâlniri operative cu reprezentanții Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Serviciului Județean de Ambulanță și ai Primăriei Curtea de Argeș, pentru a se asigura că nu vor exista probleme de organizare. Slujba de înmormântare a Reginei Ana va avea loc sâmbătă, 13 august, în pronaosul noii catedrale de la Curtea de Argeș. Cortegiul funerar sosit dinspre București va parcurge municipiul de la sud la nord, trecând prin zona centrală și pe Bulevardul Basarabilor, care leagă Biserica Domnească de Mănăstirea Curtea de Argeș.