Cantaretul Alex Mica, implicat intr-un accident grav pe A1
Publicat de Cosmin Meca, 20 august 2016, 11:09
Alex Mica a fost implicat într-un accident de circulaţie, vineri după-amiaza, în timp ce se întorcea spre Bucureşti. Totul s-a întâmplat pe Autostrada Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 80.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, Mădălina Epure, a declarat, potrivit Mediafax, că două maşini s-au ciocnit, iar una dintre victime a rămas încarcerată în unul dintre vehicule. În urma impactului, unul dintre autoturismele implicate în accident a fost cuprins de flăcări.
Toate cele trei persoane implicate în accident au fost transportate la Spitalul Județean Argeș. Se pare că artisul Alex Mica, care se întorcea de la Timișoara la București, a provocat accidentul, făcând slalom printre mașini și lovind în spate un autoturism în care se afla o familie. Mașina lovită de cântăreț a fost aruncată într-o glisieră. Cei trei se află acum în afara oricărui pericol, scrie sursata.ro.