16 oameni, omorâţi într-un raid aerian în Yemen
Publicat de Cosmin Meca, 1 septembrie 2016, 10:28
16 oameni, toţi membri ai aceleiaşi familii, au fost ucişi în Yemen după ce o rachetă lansată de un avion al coaliţiei internaţionale conduse de Arabia Saudită a lovit casa unui imam, în nordul ţării.
Raidul ar fi avut loc de dimineaţă şi a provocat prăbuşirea totală a locuinţei făcută din paiantă. Cei care au ajuns la faţa locului s-au chinuit ore întregi să scoată victimele de sub dărâmături.
A fost cel puţin al patrulea atac împotriva civililor de la eşecul negocierilor de pace între preşedintele yemenit în exil, susţinut de saudiţi, şi rebelii Houthi, sprijiniţi de Iran.
Cel puţin 10 mii de oameni şi-au pierdut viaţa în Yemen, de la începutul războiului civil, acum un an şi jumătate.
Sursă: Digi24