Educatie: Modificari in noul an scolar
Publicat de Cosmin Meca, 2 septembrie 2016, 14:00
Cu mai puţin de două săptămâni înainte de începerea şcolii, ministrul educaţiei, Mircea Dumitru, a anunţat o serie de modificări pentru noul an şcolar.
Admiterea la liceu se va face într-o singura etapă computerizată, iar media claselor V – VIII va conta în proporţie de 20%.
Nici anul acesta, şcolarii de clasa a IV-a nu vor avea toate manualele la timp. Elevii de clasa a XI-a şi a XII-a vor primi manuale gratuite, începând din acest an şcolar – a anunţat ministrul educaţiei, Mircea Dumitru, într-o conferinţă de presă.
În schimb, vor sosi cu întârziere manualele de clasa a IV-a de Limba Română, Istorie, Geografie şi Ştiinţele Naturii, din cauza contestaţiilor depuse în instanţă împotriva licitaţiilor organizate de minister.
Mircea Dumitru: În legătură cu aceste manuale, este destul de bine cunoscută situaţia deja, este vorba de nişte contestaţii legitime care au fost formulate pentru licitaţia care a fost organizată de către un organism al ministerului, şi pentru clasa a IV-a avem deja un număr de manuale pe care le vom da elevilor. Trebuie spus că elevii vor avea în clasa a IV-a manuale, dar sunt câteva discipline la care aşteptăm încă un rezultat în instanţă al acestor contestaţii şi, în funcţie de acest rezultat, încercăm ca în perioada următoare să rezolvăm şi problema acelor manuale.
Monica Anisie, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, a afirmat că în momentul de faţă este în discuţie proiectul de ordonanţă de urgenţă care propune decontarea integrală a navetei elevilor.
Monica Anisie: Pentru a susţine o educaţie de calitate ne propunem, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă, decontarea integrală a navetei elevilor. Sperăm ca această ordonanţă de urgenţă să fie aprobată şi, începând cu data de 12 septembrie, când elevii noştri se vor prezenta la cursuri, să îşi poată deconta şi naveta.
Ministrul educaţiei a mai anunţat că profesorii ai căror elevi vor avea rezultate bune la examene vor primi indemnizaţii de merit.