8 ani de la moartea lui Ștefan Iordache
Publicat de Davian Vlad, 14 septembrie 2016, 09:54
Ştefan Iordache (n. 3 februarie 1941, Bucureşti – d. 14 septembrie 2008, Viena) a fost unul dintre cei mai mari actori români de teatru, film şi televiziune. El a slujit teatrul românesc vreme de 49 de ani, interpretând memorabil pe scenă mari roluri ca Titus Andronicus, Hamlet, sau Richard al III-lea. A avut, de asemenea, o îndelungată colaborare cu Teatrul Naţional Radiofonic şi Teatrul Naţional de Televiziune şi a jucat în numeroase filme pentru marele ecran.
Ştefan Iordache şi-a petrecut copilăria la Calafat, la bunicii din partea mamei, dar a venit cu părinţii în Capitală la o vârstă fragedă şi şi-a petrecut copilăria în continuare în cartierul Rahova din Bucureşti, într-o familie de oameni simpli, care şi-au dorit ca fiii lor să înveţe carte.
„Întotdeauna am trăit cu spaima că o să uit de unde am plecat. Pentru că am văzut prea mulţi oameni care şi-au negat rădăcinile, uitând. Şi, ca să mă trezesc, din când în când, din euforia pe care ţi-o dă meseria asta a mea, mă duc să-mi revăd cartierul. O iau din Dorobanţi (unde stau acum), pe jos, până în Rahova. Acolo, aproape totul a fost dărâmat… E groaznic să nu mai găseşti locurile în care ai trăit şi ai copilărit! E trist când amintirile se înceţoşează…” Ştefan Iordache
În şcoală a fost bun la matematică şi ştiinţele exacte. Studiile teatrale nu au fost prima lui alegere. A dat la teatru abia după ce a picat examenul de admitere la Medicină. După acest eşec, întâmplarea a făcut să fie inclus în brigada artistică a unei cooperative. În anul următor, 1959, a dat la Teatru şi a fost admis ultimul la IATC. A absolvit însă secţia de Actorie a institutului printre primii şi a avut o carieră artistică încununată de succes până la sfârşitul vieţii. Ultimul său rol a fost Prinţul Potemkin, din piesa “Ecaterina cea Mare” de George Bernard Shaw, pusă în scenă, în 2008, la Teatrul Naţional Bucureşti.
Ştefan Iordache a fost şi un foarte bun interpret de muzică. Este celebru cuplul Ştefan Iordache – Sanda Ladoşi, care a interpretat o serie de cântece înregistrate pe mai multe CD-uri. În anul 1994, Ştefan Iordache participă, împreună cu Sanda Ladoşi la Festivalul naţional de muzică uşoară de la Mamaia – secţiunea „Şlagăre” cu cântecul „Şi între noi mai e un pas”, compozitor Dan Iagnov, textieră Andreea Andrei, câştigând locul II. În anul 1995, Ştefan Iordache participă, din nou, împreună cu Sanda Ladoşi, la Festivalul de Muzică Uşoară „Mamaia” – secţiunea „Şlagăre” cu cântecul „Eu vreau să-ţi spun că te ador”, compozitor Dan Iagnov, textier Eugen Rotaru, câştigând locul III.
„Au trecut anii ăştia… atât de repede… Meseria, scena, reflectoare, roluri. Am agonisit într-o viaţă întreaga lucruri, în vânt! Nu la ele ma gândesc, case, maşini, dă-le… mă doare că nu creşte, lângă noi, un sufleţel de copil. Am sacrificat bucuria asta pentru o meserie despotică. Asta e durerea din fericirea mea, aşa a vrut Dumnezeu”…
Filmografie
1964 – Străinul
1965 – Gaudeamus igitur
1965 – Calea Victoriei sau cheia visurilor
1966 – Un film cu o fată fermecătoare
1967 – Dacii – dublaj de voce
1972 – Adio, dragă Nela!
1973 – Proprietarii
1978 – Doctorul Poenaru
1978 – Avaria
1978 – Ediţie specială
1979 – Bietul Ioanide
1980 – Bună seara, Irina
1981 – Pruncul, petrolul şi ardelenii
1981 – De ce trag clopotele, Mitică?
1981 – Înghiţitorul de săbii
1981 – Întoarce-te şi mai priveşte o dată
1982 – Concurs
1985 – Ciuleandra
1985 – Glissando
1986 – O clipă de răgaz
1988 – Prinţul negru – film de televiziune
1989 – Noiembrie, ultimul bal
1991 – Cei care plătesc cu viaţa
1992 – Hotel de lux
1993 – Cel mai iubit dintre pamînteni
1994 – Începutul adevărului (Oglinda)
1996 – Eu sunt Adam
1997 – Omul zilei
2004 – Faraonul
2007 – Ticăloşii
2007 – Agentul VIP
Premii
Premiul ACIN, în anul 1978, pentru rolul său din filmul Ediţie specială, regizat de Mircea Daneliuc.
Premiul ACIN, în anul 1984, pentru rolul său din filmul Glissando, regizat de Mircea Daneliuc.
Premiul ACIN, în anul 1989, pentru rolul său din filmul Noiembrie, ultimul bal, regizat de Dan Piţa.
Premiul UNITER pentru cel mai bun actor, în anul 2001, pentru rolul titular din Barrymore, în regia lui Gelu Colceag.
Premiul de Excelenţă în cinematografia românească la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2006
Surse: wikipedia.org; adevarul.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.