Ministrul Transporturilor: Licitaţia pentru autostrada Craiova-Piteşti, lansată la 1 noiembrie
Publicat de Cosmin Meca, 15 septembrie 2016, 18:00
O nouă licitaţie pentru construirea autostrăzii Craiova-Piteşti, va fi lansată la 1 noiembrie, a anunţat, azi, ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, în urma unei întâlniri pe care a avut-o, la Craiova, cu reprezentanţi ai companiei Ford şi ai Asociaţia Constructorilor de Automobile din România. Pe lângă licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic pentru autostrada Craiova-Piteşti, tot la 1 noiembrie vor fi lansate și licitațiile pentru centurile ocolitoare ale oraşelor Balş şi Slatina,a mai spus ministrul Sorin Bușe.
În cadrul întâlnirii de astăzi, reprezentanții Ford au prezentat un studiu intern potrivit căruia centurile ocolitoare pentru orasele Bals si Slatina ar imbunatati timpii de transport catre si de la uzina din Craiova cu circa 3 ore, iar reabilitarea cailor ferate ar duce la economisirea a 15 ore. Industria auto din Romania ofera peste 200.000 de locuri de munca si genereaza o cifra de afaceri de circa 20 miliarde euro, arata și statisticile Asociatiei Constructorilor Auto din Romania. Aproximativ 40% din aceasta forta de munca activeaza in zona de sud a tarii, iar imbunatatirea infrastructurii rutiere si feroviare ar putea atrage si mai multi investitori in regiune.