Salonul auto de la Paris, deschis pentru public
Publicat de Cosmin Meca, 1 octombrie 2016, 16:50
Salonul auto de la Paris s-a deschis pentru public, fără o temă dominantă, după cum au remarcat jurnaliştii care au văzut deja expoziţia. Deşi sunt numeroase automobile electrice sau cu capacităţi de conducere fără şofer, vedetele show-ului par să fie maşinile performante pe benzină şi vehiculele sportiv-utilitare. Potrivit France Presse, eforturile fabricanţilor de automobile electrice s-au concentrat pe creşterea gradului de autonomie, a cărui limitare a împiedicat până acum dezvoltarea pieţei.
Specialiştii germani spun că o autonomie de 500 de kilomentri va deveni normă în patru ani, așa cum cer consumatorii, deși pragul este doar psihologic, pentru că în Franța, de exemplu, în mare, călătoriile zilnice sunt de 5 ori mai scurte.
În timp ce unii producători auto au investit serios pentru a scoate pe piață autoturisme electrice accesibile și revoluționare, alții s-au mulțumit să aducă la cea mai mare expoziție auto europeană modele ceva mai prietenoase cu mediul înconjurător, în lumina ultimelor scandaluri legate de emisile produse de motoarele clasice, scrie news.ro.
Volkswagen a lansat un obiectiv îndrăzneț, iar la doar un an după explozia scandalului Dieselgate, producătorul auto german își propune să vândă un milion de mașini electrice până în 2025, deși amenzile usturătoare pentru falsificarea emisiilor nu au ajuns încă la poștă.
Primul model futurist promis de producătorul german este Volkswagen I.D Concept, care ascunde sub capotă un motor electric de 125 kW, adică echivalentul a 170 CP. Autonomia totală a conceptului este undeva între 400 și 600 de kilometri cu o singură încărcare a prizei, însă versiunea de serie este așteptată abia în 2020.
Design-ul conceptului electric se bazează pe un exterior remarcabil, cu linii clare și colțuri ascuțite. Partea frontală a autoturismului adună cel mai mare interes, iar în lipsa unui grile de aerisire, producătorul german și-a dotat conceptul cu faruri xenon și modele geometrice.
Dacia a atras atenţia jurnaliştilor prezenţi la Salonul Auto de la Paris cu o serie de premiere. Modelul Dacia Duster a făcut senzaţie după ce producătorul a prezentat cutia automată care va fi disponibilă pentru clienţi de anul viitor.
Noile modele Logan şi Sandero vor avea lumini de tip LED şi claxonul pe volan. În plus, maşinile au acum o grila noua si un motor economic, de un litru, care dezvolta 75 de cai putere.
Salonul Auto va fi deschis publicului până pe 15 octombrie.