Sute de persoane la Agenţia de Mediu Piteşti
Publicat de Cosmin Meca, 10 octombrie 2016, 08:58
Astăzi începe prima sesiune a Programului Casa Verde Clasic, lansat de către Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor.
Prin acest program populaţia şi persoanele juridice pot beneficia de finanţare prin Adminisţratia Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.
Programule este destinat atât populaţiei cât şi pentru persoanele juridic.
Agenţia de Mediu Piteşti a fost asaltată încă de aseară, atunci când s-au făcut liste de aşteptare.
În această dimineaţă, sute de oameni stăteau la coadă, cu mult înainte de începerea programului( vezi foto).