Încă 500 de milioane de lei pentru ”Prima Casă”
Publicat de Cosmin Meca, 10 octombrie 2016, 09:30
Ministerul Finanţelor deblochează, astăzi, 500 de milioane de lei, fonduri care vor suplimenta plafonul total al garanţiilor de stat pentru programul „Prima casă”.
Banii vor fi utilizaţi pentru acoperirea cu prioritate a solicitărilor aflate deja în diverse stadii de aprobare la bănci. Plafonul de garanţii pentru anul 2016 al programului „Prima casă” mai fost suplimentat cu 500 de milioane de lei în luna mai. După cele două suplimentări, plafonul pe anul în curs va fi de peste 2 miliarde și jumătate de lei.
Autorităţile amintesc că, de la lansare, în anul 2009, şi până la sfârşitul lunii august, au fost acordate peste 197.000 de garanţii pentru „Prima casă”, iar, în prezent, rata de neplata de catre beneficiari este de 0,3%.